Satul Scorpionului, de Gina Zaharia





    O statuie de piatră arsă îşi are statornicia lângă un deal, la marginea unui drum care face legătura cu Oraşul bântuit.
    legenda spune că în timp ce fantomele ocupaseră oraşul acesta întunecat, un tânăr care se numea Zorian, îngrozit de scenele înspăimântătoare, alerga să se ascundă şi să scape de pericolul la care cu erau expuşi cu toții.
    Pe drum însă, trecând prin Satul Scorpionului, întâlni o fată frumoasă, care-l făcu îndată să uite scopul fugii sale; avea părul ca abanosul, ochii ca albastrul cerului, gura ca fraga coaptă, mâini fine ca mătasea, picioare ca fulgul dănţuind în văzduh.
    Toate acestea i-au dat lui Zorian un sentiment nou și plăcut, pe care nu-l putea alunga.  Niciun pericol nu-l mai speria, niciun vuiet, nici freamătul  locuitorilor care alergau îngroziți. Dar până se dezmetici el, fata dispăru.
    - De ce va uitaţi aşa la mine, oameni buni? îi întrebă pe cei care-l priveau miraţi.
    - Te-ai îndrăgostit, băiete, zise unul dintre ei, dar de cine nu trebuie! Aridana e logodnica fiului Scorpionului şi daca ar afla, bine n-o sa fie de tine.
    Însă omul se duse cu sfatul său cu tot, că lui Zorian îi intrase pe o ureche și îi ieşise pe alta.
    Începu s-o caute pe Aridana peste tot.
    În sfârşit, a găsit-o stând pe malul unui lac, privind în unda lui. Se gândea că  necazurile ei ar lua sfârşit dacă se va lăsa înghiţită de împărăţia apelor.
    Văzându-l pe Zorian, începu sa plângă.
    - De ce plângi? o întrebă acesta.
    - Asculta povestea mea, zise fata cu glas cristalin. Zorian se aşeză lângă ea, pe iarba pufoasă.
    În jurul lor, păsările înălţau triluri fermecătoare. Se roteau deasupra lor, într-o horă aeriana, parcă dorind sa-i apere de ceva rău.
    - Tatăl meu, începu fata, este Regele Stâncilor. Palatul nostru se află pe Stânca Dorului, iar împărăţia noastră are lacuri, câmpii şi munţi, mări, insule şi, în plus, Oraşul Ascuns. Un oraş în care poţi pătrunde prin Tunelul Crestat,  pe care numai familia noastra îl cunoaşte. Acolo, singura lumină care-ţi călăuzeşte paşii este luna. Dar ea are raze albastre, combinate cu praf de trandafiri gelatinoşi. Iar la intrare stă inscripţionată pecetea oraşului: o uriaşă petală de trandafir.
    Într-o zi am coborât la poalele Munţilor Sfărâmaţi  pentru a culege flori de mătase. O pasăre măiastră m-a desfătat cu trilul sau şi fără sa-mi dau seama am trecut hotarul. Iar vecinul nostru este Regele Scorpionilor, cel mai de temut dintre regi. Fiul său lenevea în iatacul sau şi, zărindu-mă, m-a răpit pentru a-i deveni soţie. Nunta urma să aibă loc a doua zi, dar cum fantomele au început din nou să bântuie oraşul ca pe vremea strămoşilor, fiul Scorpionului a amânat ceremonia până ce va putea căpăta puteri şi asupra lor.
    Dar n-a apucat să povestească tot, ca un vuiet puternic făcu sa se cutremure văile şi fiul Scorpionului a început să urle:
    - Cine a cutezat sa-mi fure iubita?
    - Suntem pierduţi, strigă fata, tremurând.
    Zorian o strânse cu putere la pieptul sau. Atunci, din parul Aridanei se auzi  o voce.
    - Ce se aude, Aridana?
    - Este vocea bunicii mele! Agrafa pe care o port în păr e un dar de la ea, pe patul de moarte!
    Dar fiul Scorpionului se afla deja în faţa lor.
    - Bunico, ajută-ne! strigă din răsputeri fata.
    Fantoma bătrânei împărătese a Stâncilor apăru înaintea lor.
    - Nu-ţi fie frică, draga mea, sunt aici! zise  aceasta. Iar lângă mine am  toate suratele.
Un nor înecăcios a umplut îndată ținutul, înghițind viitorul mire.
    - Vă las cu bine, zise fantoma-bunică, regretând ca nu-și poate îmbrăţişa nepoata. Însa o furtună mare se porni din toate zările şi un uriaş hidos porni sa-şi răzbune fiul. Dar fantomele au suflat peste el duh mort şi l-au prefăcut îndată în stană de piatră. Acolo, la poalele muntelui, înconjurat de brazi frumoşi.
    Trecătorii îl privesc totuşi cu teamă, fiindcă, în fiecare noapte, din stana de piatră curge sânge amestecat cu păcură, iar la fiecare atingere cu pământul se transformă în şerpi care se târăsc în Pădurea Scorpionului. Dar acolo  mor repede, de dorul stăpânului lor.
   Iar prin Tunelul Crestat se  aud și acum chiote de veselie.
                                       

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite