Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Spiriduşul care schimba poveştile, de Petre Crăciun




Țara Poveștilor Încântătoare era și, cu siguranță, mai este și astăzi cea mai ospitalieră împărăție din câte au existat pe lume. Toți oamenii, de la împărat până la ultimul țăran, erau buni la suflet, primitori și tare puși pe povestit. Nicăieri nu erau atât de multe povești și niciunde oamenii nu erau mai meșteri la a povesti cele transmise din tată în fiu. Iar despre copii, ce să mai spunem? Toată ziua și până noaptea târziu stăteau cu urechile ciulite pentru a auzi poveștile pe care începuseră să le învețe pe dinafară. Chiar dacă le știau, părinții și bunicii le spuneau altfel, așa încât bucuria era mereu aceeași.
Copiii, mai cu seamă cei foarte curioși, se întrebau cum apar poveștile, cum se scriu, cine le scrie, de unde se inspiră autorii, dacă aceștia există? De unde veneau personajele care deveneau eroii atât de îndrăgiți sau de urâți de copii? Nimeni nu cunoștea răspunsurile la întrebări, iar misterul făcea să crească și mai mult curiozitatea.
Unii credeau că poveștile apăreau pe cer, după furtună, când cerul era senin, propoziție cu propoziție, iar un bătrân cu barbă albă, stătea și copia toate cuvintele. Până se termina întreaga poveste. Era adevărat sau și aceasta era tot o… poveste despre povești?
Alții credeau că le aduc păsările din alte țări, mai ales cele care zburau cel mai aproape de soare. Pentru că și la păsări este o anumită rânduială, unele zboară mai jos, iar altele mai sus, unele aduc copiii, iar altele duc în ciocul lor frânturi de poveste. Apoi aceste frânturi aduse de mai multe păsări de înălțimi se pun una lângă alta, până se face o frumoasă poveste. La fel cum se construiește un cuib de rândunică, bob cu bob.
De multă vreme nu se mai întreba nimeni cum apar poveștile, ci se mulțumeau să se bucure pentru că le aveau și le mângâiau sufletul care creștea atât de frumos în Țara Poveștilor Încântătoare…
Nimic nu avea mai de preț acea împărăție decât poveștile. Ele erau lăsate din tată în fiu și din gură în gură, ca pe o adevărată moștenire ce se alătura casei, pământului, așternuturilor din lada de zestre sau uneltelor cu care se lucra ogorul. Când un trăitor din acea țară pleca la cele drepte, își chema feciorii și le spunea așa:
– Feciorii mei, vă las moștenire casa părintească, pământul din câmp și din ogradă, uneltele și animalele, câte vor fie ele, împreună cu cinci povești lăsate de la moșii noștri, din adâncul timpului. Unii lăsau mai puține, alții mai multe, după câte povești strânsese fiecare familie. Nici împăratul nu ocolea legea pământului, lăsând și el poveștile pe care le adunase la împărăție viitorului domnitor.
Uite așa, poveștile intraseră în tezaurul țării, fiind socotite o adevărată bogăție a împărăției. Și tare bine gândeau acei oameni, pentru că unde găsești mai multă înțelepciune atât de folositoare pentru copiii dar și pentru cei mari?
Nimeni nu avea voie să piardă o poveste, să o uite sau să îi schimbe cuvintele adunate cu dibăcie și așezate într-o salbă divină de acei autori necunoscuți, veniți fie din cer fie de pe alte întinderi pământești.
Drumul curcubeuluiNimic nu părea să spulbere această blândă și folositoare domnie a poveștilor. Numai că, într-o noapte întunecată, când oamenii dormeau mai bine, s-a petrecut ceva ce nimeni nu putea gândi.
A doua zi, sărmanii locuitori ai Țării Poveștilor Încântătoare s-au trezit ca de obicei și au mers la ale lor. Pe seară, când au revenit acasă și le-au cerut copiii să le spună povești, au băgat de seamă că nu mai erau cum le știau ei. Erau alte personaje, balaurii îi învingeau tot timpul pe oameni și le cucereau împărățiile, Făt-Frumos nu mai făcea față zmeilor și altor personaje negative și se retrăgea la o mănăstire pentru a se ruga, împărații curajoși dispăruseră cu totul și rămăseseră numai cei răi și nesătui… Iar dincolo de toate acestea, apăreau mereu personaje noi, de care nu auzise nimeni…
Nemulțumiți de noile povești, copiii au început să plângă, socotind că părinții erau cei schimbau poveștile, numai așa, ca să îi necăjească pe ei. Cât s-au mai rugat bieții părinți să fie ușurați de această nedreaptă bănuială…
Cel mai tare era supărat Mateuț, fiul împăratului, care abia prinsese drag de povești și acum se trezea că nimic nu mai era cum știa el. Prima dată a crezut că le încurcă împăratul și a chemat-o pe împărăteasă, ca să îi povestească ea. Din nefericire, femeia le încurca și mai rău decât Măria Sa. Apoi a venit un boier de la curte, mare povestitor. Spre rușinea lui, nici acesta nu era mai de folos.
Dacă văzu așa, Mateuț se puse pe un plâns, de sărea cămașa de pe el. Singura alinare era că plângeau toți copiii de la curte, de la cel crăiesc, până la fiii fierarului, brutarului sau croitorului.
Împăratul se dădea de ceasul morții, neștiind ce să facă pentru a readuce poveștile la înfățișarea pe care o cunoșteau toți. Cu toate că era, vorba aceea, cap încoronat, nu găsea explicație și mai ales calea cea mai bună pentru a salva poveștile.
Timpul trecea și împărăția devenea tot mai tristă. Copiii plângeau, dar nici celor mari nu le mergea mai bine, când îi vedeau atât de abătuți pe pruncii lor.
Într-una din zile, Mateuț era în grădina palatului, făcându-și de lucru cu câteva jucării, pentru a mai uita de nenorocire. Din senin, s-au oprit lângă el doi copii cam de aceeași vârstă: Marinică, feciorul fierarului, și Cezar, fiul croitorului.
– De ce plângi? întrebă Marinică. Ai pățit ceva?
– Cum să nu plâng, spuse Mateuț, voi nu știți ce s-a întâmplat cu poveștile?
– Am aflat și suntem și noi triști, spuse Cezar, dar avem noi ac de spinarea celui care a îndrăznit să schimbe poveștile…
– Cum adică, voi știți cine este vinovat?
– Avem o bănuială, răspunse Marinică.
– Atunci trebuie neapărat să megeți cu mine la Maria Sa și să-i povestiți. El se va ocupa apoi ca cel vinovat să plătească, iar poveștile să redevină așa cum au fost…
– Tu cine ești? întrebă Cezar. Nu cumva ești fiul împăratului, că prea ești frumos îmbrăcat?
– Chiar el, spuse Mateuț, dar să nu vă temeți de Măria Sa, pentru că este un om bun ca pâinea caldă.
– Am azit noi că este bun, dar nu trebuie să afle. Numai noi, copiii, putem salva poveștile.
– Dacă se amestecă cei mari, strică tot, spuse Cezar, în surdină. Dacă vrei, poți veni cu noi cum se lasă întunericul…
– Mergem departe? întrebă fiul de împărat, care nu mai plecase niciodată din casă după lăsarea serii.
– La vreun ceas de mers cum ieșim din palat. Dacă nu ai curaj, vom pleca numai noi doi…
Feciorul de împărat nu putea pierde ocazia de a participa și el la cea mai mare aventură din viața sa. O păcăli pe împărăteasă să îl lase singur în odaie și cum s-au stins cele din urmă lumini, a coborât ușor pe scările palatului, care era învăluit de tăcere. Ceilalți copii îl așteptau lângă fântâna din curtea palatului. Mateuț era tare curios să afle unde merg, dar Cezar și Marinică nu doreau să vorbească încă.
După un drum de jumătate de ceas, făcut pe întuneric, Mateuț le arătă celorlalți doi copii o casă unde pâlpâia o lumină firavă, la una dintre ferestre.
– Unde am ajuns? întrebă feciorul de împărat. Nu pare o casă prea mare…
– Nici nu trebuie, pentru că este casa spiridușului Barbă-Neagră, fratele cel mare al spirudușilor.
Mateuț se apropie de fereastră și se uită cu mare atenție. Oare era adevărat?
– Barbă-Neagră scrie ceva la lumina lumânării, zise copilul. Iar lângă masă, se află o mulțime de alte foi, gata scrise… Oare ce se întâmplă aici?
– Nu ți-ai dat seama? întrebă Cezar. Credeam că este destul de limpede…
– Oare să fie adevărat? exclamă Mateuț… De ce? De ce să facă asta un spiriduș? Eu nu înțeleg…
– Nici noi nu știm, spuse Marinică, dar vom afla cu siguranță. Va trebui să așteptăm puțin, până adoarme spiridușul, apoi vom intra peste el și îi vom lua toate hârtiile…
– Cât de curajoși sunteți, spuse fiul împăratului… Toți copiii vă vor fi recunoscători, pentru că voi salvați poveștile…
– Împreună cu tine, Măria Ta, spuse fiul fierarului… Parcă așa se spune, nu?
– Mie să-mi spui Mateuț, pentru că nu m-am urcat încă pe tron. Și nici nu mă încântă posibilitatea asta, mai adăugă el, uitându-se din nou pe fereastră. Oare cât mai scrie? Mie mi s-a făcut atât de somn…
Nu mai dură un ceas și Spiridușul puse capul pe masă, ostenit de efortul făcut pentru schimbarea poveștilor. Dormea. Cei trei copii au intrat în casă cu mare atenție. Cezar începu să adune cu iuțeală colile, dar Mateuț începu să citească. Apoi lăsă prima coala și luă alta și apoi alta…
– Toate poveștile încep cu el, zise fiul craiului: ”Trăia odată un mare Spiriduș, numit Barbă-Neagră” sau ”Pe vremea când lumea era condusă de cel mai bun Spiriduș, vestitul Barbă-Neagră” sau și mai rău ”Spiridușul Barbă-Neagră este cel care a scris toate poveștile din lume”. De ce face asta? întrebă Mateuț.
Răspunsul nu mai veni pentru că, din greșeală, băiatul răsturnă călimara cu cerneală, iar spiridușul sări ca ars.
– Cine sunteți voi și cum ați intrat?
– Trei dintre copiii nemulțumiți pentru că tu ai început să ne schimbi poveștile, spuse Mateuț. Cine ți-a dat dreptul să faci asta?
– Nu trebuia sa-mi dea nimeni voie, zise spiridușul plin de el. Hm, voi știți cine sunt eu?
– Știm, spuse Cezar, dar asta nu îți dă drepturi în plus…
– Nici măcar spiridușii nu au voie să facă așa ceva., mai adăugă fiul de împărat.
Barbă-Neagră înțelese, abia atunci, că toate poveștile fuseseră luate de copii.
– Vă rog să-mi dați poveștile înapoi, nici nu știți cât am fost de nefericit…
– Pentru ce ai fost atât de nefericit? întrebă Mateuț.
– Mă mai și întrebați? Nicio poveste nu era despre mine, nu apăream pe nicăieri. Până și calul lui Făt-Frumos este un personaj, chiar unul important, care vouă vă place pentru că este năzdrăvan… Așa este?
– Aici ai dreptate, recunoscu Mateuț, mie îmi este drag de calul năzdrăvan al lui Făt-Frumos…
– Vedeți? Nu am avut loc în nicio poveste, nu am fost nici zmeu, nici balaur, nici măcar Baba-Cloanța. De eroii pozitivi, ce să mai vorbesc..
– Pentru asta ai schimbat poveștile? se miră Mateuț. Nici eu nu apar în basme și nu m-am gândit niciodată să le schimb… Mie îmi plac așa cum sunt…
– Dar tu nu ești spiriduș…
– Pentru că ai adus vorba, zise Mateuț, tu nu ești niciunul dintre cei șase spiriduși ai lui Moș Crăciun: Bushy Evergreen, Shinny Upatree, Wunorse Openslae, Pepper Minstix, Sugarplum Mary sau Alabaster Snowball. Ești sigur că exiști cu adevărat?
– Vezi, acum mă întrebi și tu dacă exist. Sigur că da, numai că, dintr-o greșeală, dintr-o mare greșeală, eu nu am fost trecut pe lista spiridușilor.
– De aceea nu apari în nicio poveste! exclamă Marinică.
– Pentru asta te-ai inclus singur în toate basmele? zise Mateuț, cu înțelegere… Săracul de tine…. Totuși, să știi că ai cam exagerat…
Barbă-Neagră lăsă capul în jos, recunoscându-și vina. Exagerase, modificând povești în care el era eroul. Cel mai curajos, cel mai frumos, cel mai… era să scriu modest, dar asta nu prea se potrivește, nu-i așa, copii?
Acesta a fost momentul în care treburile au început să reintre în firescul lor în Țara Poveștilor Încântătoare. Cei trei copii au rupt toate colile cu poveștile schimbate, readucând bucuria în sufletele celor mici, care și-au recăpătat basmele așa cum le știau.
Iar pentru ca Barbă-Neagră să nu mai sufere, i-au scris și lui o poveste nouă, care s-a numit ”Spiridușul care schimba poveștile”. Este cea pe care mă grăbesc să v-o spun și eu vouă, dragi copii.
Reproducerea numai cu acordul autorului

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite