Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Steluța de zăpadă, de Cristina Preda (partea a II-a)




-Pot, pot! își spunea de fiecare dată când puterile o lăsau.


Optimismul ei o îndrepta spre reușită. Mai avea puțin și ajungea la nori, iar entuziasmul creștea odată cu apropierea. Patru, trei, doi pași…și gata! Putea atinge norii cu vârful degețelelor, simțindu-i pufoși, precum o vată de zahăr. Dar un moment de neatenție o costă scump, pentru că o rafală de vânt o lovi puternic, și își pierdu echilibrul, căzând în gol. Peisajul trecea fugitiv pe lângă ochișorii ei, și toate lucrurile păreau să se miște în ritm alert. Nu îndrăznea să se uite jos, pentru că nu o ajuta deloc, ci încerca să își mențină privirea sus, căutând o soluție. Însă, chiar atunci când totul părea pierdut, apăru și luminița de la capătul tunelului, și steluța simți atingerea unei palme fine, care o adăposti în momentul potrivit. Aceasta, speriată, vru să îi mulțumească salvatorului, și descoperi încântată că Regina o scosese și din această încurcătură.


-Credeai că te voi lăsa să cazi? Nici vorbă, am grijă de prietenii mei!


-Îți mulțumesc pentru tot sprijinul acordat, îți sunt recunoscătoare! Nu știu ce m-aș face fără tine! recunoscu hotărâtă steluța.


Apoi, urmă o îmbrățișare strânsă, pe care niciuna nu o va uita prea ușor. Pentru a nu mai întâmpina probleme, hotărâră de comun acord ca steluța să fie însoțită de Regină până pe pervazul bunicului ei.Ținându-se de mâini, zburară până în înaltul cerului, unde invitară la dans toți fulgii de nea, eliberându-i din închisoarea norilor. Începu să ningă cu fulgi mari, de parcă cineva ar cerne zăpada pentru a le oferi pământenilor un spectacol divin, sau îngerii ar fi aruncat câte o pană din aripile lor delicate, pentru a curăța pământul. Steluța de zăpadă a fost și ea acaparată de minunatul spectacol, uitând că mai are și o altă misiune.


-Mergem? o întrebă Regina, reușind cu greu să iasă din mulțimea fulgilor agitați.


-Da, mergem! o aprobă aceasta, furată de peisajul amețitor.


Zburară peste acoperișuri înalte, admirând casele împodobite cu ghirlande felurite, globulețe argintate, clopoței gălăgioși, și beteală bogată, care dădea o notă regală. Steluța sărea jucăușă printre instalațiile de lumini, învăluită de culori, precum un tablou proaspăt pictat, care poartă încă urma pensulei. Ah, ce peisaj minunat! Ce atmosferă de sărbătoare se simte în aerul aprig și rece! Cele două ar fi putut sta o veșnicie să se bucure de imaginea desprinsă din poveștile spuse de bunici la gura sobei, dar aveau un plan de dus la capăt, pe care nu-l puteau lăsa să aștepte.


 Brusc, peisajul se întunecă, iar mireasma de sărbătoare se risipi, precum fumul scos de hornurile furioase ale căsuțelor, atunci când zăriră acoperișul pustiu al locuinței bunicului. Era trist și posomorât, asemănându-și durerea cu cea a copacului care rămâne toamna fără frunze, și fără cântul dulce al păsărilor. Odată ajunse la fereastra bunicului, trebuiau să se despartă, doar așa fusese înțelegerea. Dar acum, despărțirea era și mai grea, pentru că adevăratul obstacol se ivi la orizont.


-Ce trebuie să fac ? întrebă steluța, panicată.


-Trebuie să fii tu însăți, draga mea! Crede-mă, oamenii sunt câștigați dacă îți cunosc personalitatea! îi zâmbi Regina prietenos, dându-i ultimele sfaturi.


Apoi, îi sărută obrăjorul rece, și plecă la petrecerea fulgilor, acolo unde era aclamată și lăudată.


Rămasă singură, steluța hotărî să își facă o intrare memorabilă, care să ajungă in istoria fulgilor. Însă, după cum se spune: Ai grijă ce îți dorești, că ți se poate întâmpla!


Aceasta își luă avânt, și de pe acoperișul casei, ateriză direct pe fereastră, precum o picătură de ploaie rătăcită.


Puțin dezorientată, se clătină, încercând să își recapete echilibrul. Până să se agațe cu putere de fereastră, se învărti de câteva ori, făcând niște piruete de excepție.


De acolo, de pe cealaltă parte a ferestrei, putea vedea camera urâcioasă a bunicului ei, care stătea în fotoliu, citind o carte a cărei poveste părea să-l captiveze, pentru că era concentrat. Lemnele ardeau domol în sobă, iar singurul lucru ce îl distrăgea pe bătrân era ninsoarea, care își anunța sosirea cu mult fast, bătând în geamurile înghețate. Ieșind pentru o clipă din lumea de poveste a cărții, bunicul se apropie de fereastră, și mare îi fu mirarea când văzu un fulg de toată frumusețea. Preț de câteva minute, cei doi se priviră în ochi, iar apoi, hipnotizat precum un magnet, bătrânul deschise fereastra, vrând să admire îndeaproape fulgul deosebit.


-Fulgul acesta este într-adevăr special! Îmi aduce aminte de familie, de copilărie, de sărbătorile de odinioară! Oare de ce? se întrebă bunicul nostalgic, cuprinzând în palmă steluța.


Atunci când privi atent steluța de zăpadă, răspunsul nu întârzie să apară. Bătrânul își vedea prin ea toată copilăria, retrâind fiecare moment magic al sărbătorilor.


Totul părea atât de real! Mirosul cozonacilor, mireasma cojilor de portocale, brăduțul împodobit, zâmbetele sincere ale băiețelului timid, ce își aștepta cadourile la gura sobei care găzduiește acum un bătrân urâcios și trist...când s-au schimbat toate aceste lucruri? Amintirile acestuia fură întrerupte de steluță, care găsi un mod nepotrivit de-a marca momentul: strănutând.


-Hapciu!


Bunicul o privea mirat, deoarece nu mai întâlnise un fulg de nea înfrigurat, cu atât mai puțin care să strănute.


-Cauți adăpost? Casa mea nu este tocmai un templu al sărbătorii, dar...


-Sunt sigură că nu este urâtă, din moment ce găzduiește un om inimos! îi răspunse steluța, uimindu-l de-a dreptul.


-Tu vorbești? Cum e posibil acest lucru? o întrebă bătrânul, cu răsuflarea spintecată. Aceasta îi zâmbi cald și inocent, făcându-l să schițeze un zâmbet, care se transformă mult prea repede într-o cută.


-Semeni foarte mult cu nepoata mea, Larisa! Aveți același zâmbet cu gropițe!


-Îmi promiteți că dacă vă întreb ceva nu vă supărați? Vă pot numi bunic? întrebă sfioasă steluța, vrând să se ascundă după pervaz.


Bătrânul chicoti, amuzându-se la gândul că vorbește cu o steluță de zăpadă. Dădu din cap aprobator, și o invită pe noua lui nepoată în casă.


-Cum te numești? o interogă, în timp ce aranja totul, pentru ca noul musafir să se simtă bine.


-Eu sunt o steluță de zăpadă fără nume! Zbor de câteva ore, înveselesc copiii, sărbătoresc iarna, dar nu am identitate! afirmă tristă aceasta. Auzindu-i regretul din voce, bătrânul hotărî să îi pună numele nepoatei, care poartă un loc special în inima lui.


-De astăzi, te vei numi Larisa! Sper să venerezi acest nume deosebit, și să îmi demonstrezi că îl meriți! zise bunicul, cu un aer solemn.


Fetița Larisa se trezi la viață odată cu aceste vorbe. Simțea cum inima bătea agitată, dorind să iasă din piept. Ce bine ar fi dacă toți copiii ar avea bunici la fel!


-Mulțumesc, bunicule! șopti steluța, recunoscătoare, iar o lacrimă de bucurie se prelinse pe obrăjorul ei palid.


Preț de câteva minute, lucrurile păreau să se fi schimbat. Bătrânul era vesel, sociabil, prietenos și zâmbitor. Însă, într-un moment de neatenție al steluței, acesta se întoarse la lectură, lăsând-o pe marginea fotoliului, pentru a admira încăperea. Mii de întrebări îi treceau prin minte micuțului diamant de zăpadă.Cum de căldura sobei nu a afectat-o până acum, și nu s-a topit? Oare avea dreptate Regina când i-a spus că va fi un fulg special? Ce dor îi era de ea, de sfaturile ei, de timpul petrecut împreună!


Pentru a alunga nostalgia care îi captivă sufletul, steluța de zăpadă se duse și își îmbrățișă bunicul, care nu era prea încântat de gestul ei, și se răsti nervos:


-Nu vezi că citesc? Cum îți permiți să mă întrerupi?


Rușinată, aceasta își ceru scuze, promițând că nu se va mai întâmpla. Se lăsă o liniște profundă, și amândoi se mulțumeau să își asculte propriile gânduri.


Într-un final, bătrânul își dădu seama că fusese cam dur, și își ceru iertare în felul lui:


-Îmi pare rău că am țipat la tine, nu ar fi trebuit! Tu ești o steluță de zăpadă, vrei să te joci, să zburzi, să faci piruete, iar eu îți ofer doar acest fotoliu plictisitor! Spune-mi, ce ai dori să facem? Aceasta își așeză căpușorul pe umărul bunicului, și îi spuse duios:


-Bunicule, tare aș vrea să împodobesc un brăduț! În lumea fulgilor, am auzit multe lucruri frumoase despre acest obicei, și aș regreta dacă m-aș întoarce înainte de a-l descoperi!


Bătrânul se schimbă la față, semn că steluța atinsese un punct sensibil. Oftă, și îi zâmbi amar:


-O, draga mea! De mult timp nu am mai împodobit brăduți, am și uitat cum să o fac. Globurile mele sunt vechi și prăfuite, și nu se mai potrivesc cu brazii înalți și verzi.Ar fi un contrast prea mare! Dar, îți promit că mâine voi pune o crenguță, care să ne parfumeze cămăruța, și vei vedea cum arată cetinile acesteia!


O urmă de tristețe se zări în privirea steluței, care suspină:


-Mâine este prea târziu pentru mine, pentru că Regina Steluțelor mă va chema acasă, unde mii de fulgi nou-născuți așteaptă curioși să le povestesc această experiență. Regret că îi voi dezamăgi...


Simțind parcă durerea din sufletele fulgilor nou-născuți care nu vor auzi povești despre bradul împodobit, bătrânul se hotărî să dea o șansă visului lor arzător.


-Pregătește-te! Mergem în căutarea unui brad! anunță el, puțin mai vesel.


Steluța zâmbi satisfăcută, și sălta de fericire, așteptându-și bunicul. Acesta își scoase haina de la naftalină, își înconjură gâtul cu un fular,  își puse pe cap o căciulă roșie, de culoarea focului, apoi își luă bastonul sprijinit de cuier.


-Nu îmi place deloc acest băț! spuse categorică steluța, așezându-se pe umărul bătrânului.


-La un moment dat, fără să vrei, te împrietenești cu el! Se aseamănă cu trunchiul unui stejar bătrân, trecut prin furtuni și vânt, îi explică bunicul, cu un zâmbet resemnat.


Steluța îi întoarse zâmbetul, dar tot nu se putea obișnui cu prezența acelui băț, care îl împiedica pe bunicul ei să se simtă copil, și implicit, îi încurca planurile. Avea să îi vină de hac, dar deocamdată se bucura de peisajul de cristal pe care i-l oferea natura.


Ninsese mult, iar zăpada se așternu pe pământul rece, împodobind tabloul sărbătorilor cu strălucirea sa glacială.


-Ce frumos! exclamă bătrânul, entuziasmat precum copilașul care așteaptă prima ninsoare.


-E superb! îl aprobă steluța, cerându-i permisiunea să se joace și să jongleze cu zăpada.


Aceasta își începu spectacolul, sub privirile emoționate ale bunicului, care mai avea un pic și lăcrima. Parcă se vedea pe el în copilărie, alergând fulgii, și jucându-se de dimineață până seara. Se întorcea acasă la apusul soarelui, cu obrajii rumeni, cu mâinile degerate, și cu o grozavă poftă de mâncare, pe care numai colacii calzi și vanilați ai mamei o puteau potoli. Ah, ce vremuri binecuvântate! Oare când a plecat trenul copilăriei, și de ce nu l-a luat și pe el, să îl ascundă în vagonul său, să îl ocrotească și să-l iubească de-a pururi, precum iubești o floare fragilă și gingașă?


Șirul gândurilor i-a fost întrerupt de steluță, care îl anunță cu surle și trâmbițe că au ajuns la căsuța brazilor.


-Uite-i, uite-i! Arată așa cum mi-am imaginat! spuse emoționată, îndreptându-și atenția spre un braduț pitic.


Bătrânul intră în jocul copilăresc al acesteia, pierzându-și pentru o clipă maturitatea. Se uită în lung și în lat, analizând fiecare brăduț. Aceștia aveau o coroană impunătoare, cetină deasă cu ace ascuțite, și dorința de-a ajunge în casa cuiva, care să se bucure cu adevărat de prezența lor. După ce toți brazii trecură prin filtrul ochilor curioși ai steluței, și al celor cu experiență ai bunicului, doar unul avu norocul de-a se numi chiriaș. Calitățile sale erau excepționale, și mai mult ca sigur va aduce multă culoare în casa posomorâtă a bătrânului.


-O, ce brad frumos! Ce mireasmă îmbietoare împrăștie aceste minunate crenguțe! Îți mulțumesc că ai adus brăduțul în viața mea! spuse emoționat bunicul, îmbrățișându-și nepoata steluță, care zâmbea mulțumită.


Și atingând o cetină, ca prin magie sufletul său înflori, picioarele slăbite prinseră puteri magice, iar obrajii palizi luară culoarea trandafirului.


-Bunicule, bunicule, ce se întâmplă?  întrebă steluța speriată, observând schimbarea bruscă a bătrânului.


Cu ochii plini de lacrimi, și cu obrajii tremurându-i din pricina emoțiilor, bunicul șopti:


-Parcă am renăscut! Mă simt ca o floare îmbobocită și împrospătată de roua dimineții, mă simt un copil!


Micuțul diamant îi împărtăși emoția printr-un zâmbet jucăuș, și îl invită la joacă.


Bătrânul acceptă numaidecât invitația, și așa se încinse un joc pe cinste, în care pionii erau bulgării de zăpadă și distracția. Jocul lor atrase atenția multor copii, care erau bucuroși de companie. Acolo, în mijlocul lor, bătrânul se simțea mai tânăr ca niciodată, lăsând melancolia să plece departe. Chiar și bastonul luase o pauză, și purta o conversație interesantă cu bradul. Ca să nu îi simtă lipsa stăpânului, steluța de zăpadă le aduse două panglici azurii, de culoarea oceanului, pe care le legă cu multă grijă, spre încântarea celor doi.


-Cred că arăt ca o acadea de Crăciun! spuse fericit bastonul.


-Hm...eu cred că arăt ca un domn cu cravată! adăugă bradul, la fel de încântat de noua sa ținută.


Drumul spre casă a fost mult mai scurt decât se așteptau. Animat de glumele inocente ale bunicului, și mângâiat de râsul cristalin al steluței, acesta reprezenta o relaxare pentru cei doi protagoniști.


Odată intrați în căsuța tristă și lipsită de strălucire, impodobirea ocupă primul loc pe lista lucrurilor de realizat.


-Cu ce începem? întrebă steluța nerăbdătoare, agitând întreaga încăpere.


Bunicul se înroși, și mărturisi sfios:


-Va trebui să scoatem podoabele prăfuite din cămară. Bietele, nu au mai văzut de ceva vreme lumina zilei!


Această operațiune le luă ceva timp, iar emoția creștea la gândul bradului împodobit. De curățarea și lustruirea globulețelor se ocupa cu grijă steluța, ștergând fiecare particulă de praf care le umbrea frumusețea, iar bunicul pregătea conștiincios suportul care va susține bradul.


Acesta stătea într-un colțișor, și privea emoționat tot ceea ce îi se pregătea:


-Abia aștept să te văd gătit! îi făcu cu ochiul bastonul în semn de încurajare.


-Mulțumesc! răspunse brăduțul, având inima în gât.


Și iată că acel moment nu întârzie să vină. Pe nerăsuflate, bradul a fost fixat în suport, iar acum stătea drept, precum o stană de piatră. Instalația de lumini a deschis serbarea podoabelor, și rând pe rând, fiecare își ocupa locul cuvenit pe crenguță.


Steluța de zăpadă își privea admirativ opera, atârnând ultimul globuleț alb, întârziatul podoabelor.


Veni rândul steluței argintii din vârf să fie în centrul atenției. Se lăsă mult căutată, spre îngrijorarea bunicului și a steluței.


-În acea cutie trebuie să fie! spuse bătrânul, categoric.


-Nu, nu este!  Nici urmă de steluța argintie! îi răspunse hotărât micuțul diamant.


Atunci, bătrânul cu ochii săi ca de vultur, descoperi încă o cutie, de care mintea probabil uitase.


Suspansul creștea pe măsură ce cutia dezvăluia multă beteală, câteva globulețe și...steluța vârf! Da, în sfârșit și-a făcut apariția, sădind în sufletul celor doi bucurie sinceră, aceea pe care ne-o oferă lucrurile simple, și pe care dorim să o descoperim în fiecare zi.


Bunicul șterse vârful argintiu de praf, și i-l înmână steluței:


-Steluță Larisa, nepoată, îmi faci această onoare?


Micuțul diamant se ridică încetișor la cer, precum puful păpădiei, și așeză cu grație vârful bradului, declarând astfel misiunea îndeplinită.


Din instinct, privi pe fereastră, și realiză că tabloul extraordinar este culminat de...prima steluță argintie a nopții.


Larisa, sleită de puteri, spuse doar atât:


-A venit timpul să mă întorc acasă! Mă voi topi în scurt timp! Te las cu bine, bunicule!


Și sub privirile înspăimântate ale acestuia, steluța căzu lin, asemenea unei picături de ploaie.


Dar, spre surprinderea bătrânului, micuțul diamant nu se transformă în apă, ci într-o fetiță cu trăsături fine, pe care o cunoștea foarte bine: Larisa, nepoata sa.


Acesta amuți. Îi analiză cu atenție trăsăturile, pentru a fi sigur că nu visează, apoi ieși la fereastră să ia o gură de aer proaspăt, lăsându-i răgaz fetiței să se trezească.


După câteva minute, Larisa deschise ochii, și dezorientată își strigă bunicul:


-Ce s-a întâmplat, bunicule? De ce sunt aici?


Bătrânul o privea de parcă văzuse o fantomă. Refuza să creadă că acum cinci minute nepoata lui fusese o steluță de zăpadă. Era imposibil.


-Nu știu ce se întâmplă, nu am nicio explicație!


Se uitară unul la celălalt cu tandrețe, și se luară în brațe.Nu știau ce împrejurare le-a adus această clipă, dar o prețuiau din plin, și nu se mai gândeau la celelalte lucruri.


Deodată, însă, o bătaie în geam îi smulse din îmbrățișarea strânsă, obligându-i să își îndrepte privirile spre pervaz. Acolo, în liniștea serii, fetița redescoperi chipul blând al Reginei Steluțelor, care îi făcu cu mână, zâmbindu-i cu blândețe.


Privind atent, descoperi că nu era singură.Două personaje îndrăgite de oameni, care nu își pierd niciodată frumusețea o însoțeau.


-Ho, ho, ho! se auzi o voce din spatele ferestrei.


Ați ghicit, nu-i așa? Da, este chiar Moș Crăciun, bătrânul cu suflet de prichindel pe care toată lumea îl iubește.Lângă el, renul simpatic Rudolph încerca să ia fulgii, care se adunau jucăuși pe boticul lui.


-Du-te să întâmpini musafirii, draga mea! o îndemnă bunicul pe fetița care abia putea păși din pricina emoțiilor.


Fără să mai stea pe gânduri, Larisa îl ascultă, și își primi oaspeții așa cum se cuvine:


-Bună seara! îi salută politicos, atingând cu sfială barba Moșului.


-Bună seara, draga Moșului! Bag de seamă că ai fost cuminte, din moment ce dorința ți s-a îndeplinit! râse acesta pe sub mustăți, zărind bradul împodobit.


-Iertați-mă că vă întrerup! Despre ce dorință este vorba? întrebă nedumerit bunicul.


Larisa îi zâmbi cu subînțeles Reginei Steluțelor, care scoase la iveală două scrisori deja cunoscute de toată lumea, și începu să le citească.


La auzul acelor rânduri scrise de nepoata sa de doar șase anișori, bătrânul lăcrimă, și mărturisi:


-Draga mea nepoată, îți mulțumesc pentru toate clipele minunate pe care le-am trăit împreună, și iartă-mă pentru cele pierdute din pricina amărăciunii mele! Te iubesc, steluța mea de zăpadă!


Moșul îi privea cu dragoste, fiind martorul unei minuni. Își drese glasul și spuse câteva cuvinte emoționante:


-De-a lungul vieții mele, am fost martorul multor miracole, și al multor visuri împlinite!


Dar aceasta este una dintre acele situații care m-au uimit chiar și pe mine, și va ajunge în cartea întâmplărilor speciale. Nu întâlnești oriunde o fetiță de șase ani, care își dorește doar ca sufletul bunicului ei să întinerească. Știți de ce am ales să întruchipeze un fulg de nea? Pentru că tu, Larisa, ești bucuria de acum a bunicului, iar fulgii erau bucuria de odinioară, pe care a redescoperit-o alături de tine! Vă mai spun un secret: bucurați-vă toată viața de copilărie, pentru că ea nu pleacă niciodată, ci se ascunde în spatele maturității!


Și cu o ultimă sărutare, Moșul își lăsă prichindeii în grija somnului, pornind în lunga sa călătorie spre casele oamenilor.


Larisa și bunicul priveau totul de la fereastră, răsfățând luna și stelele cu o îmbrățișare strânsă, ca a unei steluțe de zăpadă cu inima unei fetițe.


Dragi copii,


Nu uitați să vă bucurați, să zâmbiți, să dăruiți, dar mai ales să vă iubiți și prețuiți părinții și bunicii așa cum sunt ei, pentru că își petrec fiecare clipă arătându-ne calea cea dreaptă!


(sfarsit)

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite