Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Steluţa şi firul de iarbă, povestire de Liliana Elena Tănase (debut)




          A fost odată ca niciodată un firişor de iarbă care era foarte nefericit. Se născuse la marginea unei potecuţe care ducea la un renumit castel din pădure.


Şi pentru că în fiecare zi castelul era vizitat de mulţi locuitori din acele tinuturi, firul de iarbă era mereu călcat de aceştia. Recuperarea era foarte grea, doar ploaia cu picăturile ei gingaşe îi mai alina din când în când durerea şi îl ajuta să se ridice de fiecare dată. Sufletul lui firav era din ce în ce mai sfaşiat cu fiecare picior care îl lovea cu atâta amărăciune şi nepăsare. Pentru că, da, şi firele de iarbă au suflet! Uneori, îl alina câte un copil care îl mângaia şi îl îndrepta:


–Off, sărăcuţul de tine! îi spusese o fetiţă îmbrăcată de parcă se asemăna unui trandafir deschis către soare.


Altă dată se bucura de frumuseţea curcubeului ce răsărea printre copaci după fiecare ploaia care îl ajuta să se îndrepte.


Dar puterile lui slăbeau şi, într-o seară, nemaiputând  îndura durerea trupească dar mai ales sufletească, privi spre cer şi zise:


–Doamne, te rog, dă-mi un semn, ajută-mă să mai pot îndura atâta durere şi umilinţă ! Era aproape de înserat când, cu ochii înlăcrimaţi  şi tot privind în sus, o zări...Era prima steluţă apărută pe cer din acea seara şi lumina aşa puternic încât i-a pătruns până  în adâncul sufletului său rănit. O privea cu admiraţie şi nu s-a putut abţine să nu exclame:


–Eşti atât de frumoasă!  


–Mulţumesc! zise steluţa cu sfială.


–Te privesc de câteva minute bune şi nu-mi pot lua ochii de la tine! a răspuns firul de iarbă, uşor timid şi fără să işi dea seama că nici nu mai simţea durerea din sufletul lui.


–Şi eu te privesc de ceva timp şi iţi înteleg gândurile şi durerea din sufletul tău firav şi blând, îi zise Steluţa firului de iarbă.


Au vorbit, preţ de un sfert de ceas până când s-a înserat şi întunericul s-a aşternut peste pădurea din apropierea castelului. De atunci, firul de iarbă nu s-a mai simţit singur, Dumnezeu a răspuns la ruga lui şi ştia că cineva îl înțelege cu adevărat. A doua zi a trecut foarte repede, aproape că nu a mai simţit cine şi de ce se lovea de el în calea sa, pentru că aştepta cu nerăbdare momentul serii, când avea să apară steluţa. Şi în această seară a fost prima stea de pe cer. Sufletul lui vibra şi se bucura că are cu cine împărţi momente frumoase. Se vedeau doar preţ de un sfert de ceas până când seara işi intra în drepturi, dar timpul, se măsura doar pâna la aceste clipe frumoase pe care le petreceau,  vorbind câte în lună şi în stele.


          Uneori era înnorat şi steluţa nu apărea, dar firul de iarbă ştia şi aştepta cu nerăbdare acel moment când va fi din nou senin şi steluţa apărea din nou pe cerul lui. Într-o seară a întrebat-o:


–Văd cum multe steluţe cad uneori şi se pierd în zare, imi pare rău de ele, de ce se întâmplă asta ?


– Cred ca iţi pare rău, zise Steluţa, pentru că tu ai un suflet bun şi frumos, dar trebuie să întelegi că fiecare avem un rost şi un rol în această lume. Ele cad pentru că cineva, undeva, îşi pune o dorinţă, iar noi o îndeplinim.


Deodată, firul de iarbă se întristă şi îl cutremură un gând:


–Asta înseamnă că… şi tu...cândva...


– Da, şi mie imi va veni rândul să îndeplinesc dorinţa cuiva, zise steluţa, zâmbind.


– Sper ca nimeni să nu işi mai pună nicio dorinţă din acest moment! zise firul de iarbă, mâhnit şi supărat, că acum când era cel mai fericit, cineva putea sa năruie totul  şi asta cu o simplă dorinţă şi să piardă tot ce il făcea fericit chiar şi preţ de un sfert de ceas.


–Eeei, nu spune asta, a îndeplini cuiva o dorinţă şi o bucurie este momentul  cel  mai frumos posibil şi este o onoare pentru noi stelele să facem asta, chiar dacă asta înseamnă să pierim apoi, zise steluţa.


–Da, dar... tu eşti... lumina mea, cu tine uit de tot ce e rău, eşti steaua ce luminează cerul me , mai mereu înnourat, nu vreau să te pierd doar pentru o dorinţă a cuiva.


          Timpul  trecu fară să işi dea seama şi în această seară şi aşa a observat că nici nu îi mai pasă cine şi de ce îl loveşte. Devenise puternic şi steluţa îl ajutase în tot acest timp. Era ca o protecţie a sufletului său firav şi naiv.


Descopereau şi povesteau ceea ce le plăcea:


–Eu ador când văd albinuţele şi fluturii viu coloraţi în zbor şi câteodată cum, unul câte unul. se aşează pe trupul meu să se odihnească, zise firul de iarbă încântat că poate fi de ajutor cuiva.


–Ce frumos, mie imi place atunci când îndrăgostiţii şi copiii mă privesc şi mă admiră, zise zâmbind steluţa.


– Ştii, înainte aşteptam ploaia pentru că mă ajuta să mă îndrept, dar acum când te am pe tine nu mă mai încântă, că, ar însemna să nu te mai văd, spuse firişorul de iarbă. Şi deodata a început să se gândească cum ar fi să o privească mai de aproape, să o admire şi să o îmbrăţişeze, chiar să îi mulţumească pentru tot sprijinul ce i l-a acordat în tot acest timp. Ştia că nu este posibil, dar asta nu il impiedica să se gândească.


– În seara aceasta eşti tare gânditor, zise steluţa, eşti supărat ?


–Nu, doar    gândeam...ştii...uneori...uneori imi doresc atât de mult să te strâng în braţe, să te privesc de aproape şi să îţi mulţumesc sincer pentru tot încât, câteodata mă trezesc din vis şi cred că s-a întâmplat deja. Şi...când... dar...dar unde eşti ? Unde ai dispărut? Cerul este tot senin dar... nu înţeleg...


Fără să işi dea seama a zis cea mai puternică dorinţă pe care o avea şi deodată steluţa era lângă el, nu ştia cum şi de ce, nu se mai gândea, s-au îmbrăţişat ca nimeni în tot Universul,  a privit-o şi a admirat-o exact aşa cum se gândea şi cum şi-a închipuit până atunci. Era aşa minunat totul !


– Sunt foarte fericită! zise steluţa cu ultimele puteri şi cu ochişorii aproape închişi.


–Nuuuuu, ce am făcut? a realizat într-un târziu firul de iarbă.


–Să nu te învinovăţeşti niciodată, zise steluţa, tu ai îndeplinit două dorinţe de fapt. Menirea mea era să îndeplinesc dorinţa cuiva, iar faptul că eu ţi-am îndeplinit-o pe a ta, mă face atât de fericită, aceasta era dorinţa mea.


–Da, dar o să imi fie atât de dor de tine, o să privesc cerul şi nu o să te găsesc...


–Caută-mă în sufletul tău...acolo mă vei găsi mereu...


 


Liliana Elena Tănase – Rm. Vâlcea

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite