Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Tanu şi creionul fermecat, povestire de Florina Dinu




Tanu e un şoricel mic de trece prin inel, cu blăniţa cenuşie şi cu ochişorii negri precum două mărgele.



Într-o dimineaţă, pe când se îndrepta spre şcoală, lângă un tufiş zăreşte o luminiţă ce-i atrage atenţia. O priveşte o clipă fără prea multă importanţă. Vrea să plece mai departe, face un pas în faţă, după care dă înapoi. Rămâne câteva clipe pe loc, apoi se îndreaptă cu pas mărunt spre misterioasa luminiţă ce i-a atras privirea. Cu fiecare pas făcut de şoricel, splendoarea luminiţei pierea. Timid, se apropie de ea, întinde lăbuţa atingând-o, iar luminiţa piere de tot, lăsând în urma sa un creion. Era un creion subţire cât un pai şi viu colorat. Avea sute de culori pe el, ce-i dădeau mult farmec şi splendoare. Fericit şi încântat, Tanu pleacă mai departe ţinând creionul în lăbuţa stângă.



Se îndreaptă cu pas vioi spre şcoală. La colţ de stradă, se întâlneşte cu un cerşetor care-i cere un bănuţ. Şoricelul îi oferă acestuia o monedă, privindu-i hainele zdrenţuite. În gând Tanu îşi zice: „Ce frumos i-ar sta acestui cerşetor cu haine noi şi colorate” şi din greşeală îl atinge cu creionul. Ca prin minune, hainele cerşetorului se transformă într-unele curate, colorate şi noi.



Pleacă mai departe şi-n cale îi iese un papagal plin de praf, cu penajul rupt şi fără strălucire. Pasărea îi cere un pic de apă, iar Tanu îi oferă din sticluţa sa pentru şcoală, după care îşi zice în gând: „Ce frumos ar fi papagalul acesta dacă ar avea penajul colorat şi curat” şi din nou îl atinge cu creionul, iar pasărea îşi recapătă culorile vii şi strălucitoare de altădată. Se desparte de pasăre pornind mai departe. La intrare în şcoală zăreşte o fetiţă ce plângea. Se îndreaptă spre aceasta şi-o întreabă de ce plânge. Aceasta, printre suspine, îi arată o planşă pictată, ce se stricase din cauza lacrimilor ce-i cădeau din ochişori. Tanu o atinge pe copilă cu lăbuţa pe umăr, după care zice în gând :”Ce bine ar fi dacă desenul acesta ar fi cel mai frumos”, după care atinge ce creionul coala, iar desenul copilei devine unul frumos, plin de culoare şi strălucire. Bucuroasă, şcolăriţa îşi şterge lacrimile şi-şi strânge la piept desenul.



Tanu intră în şcoală bucuros. Urcă primele trepte şi-l întâlneşte pe Randy, un copil de la orfelinat, sărac. Acesta îi cere lui Tanu o foaie de hârtie şi-un creion, pentru a putea intra la oră. Tanu scoate din ghiozdănelul său un caiet şi i-l oferă lui Randy, după care îi întinde creionul fermecat. Băieţelul le prinde în mână fericit. Imediat, lângă cei doi apare o lumină colorată, din care se arată Zâna Bună. Îl mângâie pe Tanu pe cap şi-l felicită pentru bunătatea de care a dat dovadă. Zâna ia creionul din mâna băiatului şi-l rupe-n două. O jumătate i-o dă lui Randy, iar cealaltă jumătate lui Tanu. După plecarea Zânei cei doi se despart, fiecare intrând în clasa lui, pregătit de oră.



Astfel cei doi au acum un creion fermecat, cu care pot face fericiţi şi alţi copii.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite