Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/literatu/lib/db/DB.php on line 46

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256

Deprecated: mysql_escape_string(): This function is deprecated; use mysql_real_escape_string() instead. in /home/literatu/lib/db/db.lib.php on line 256
Literatura copii

Toamna, poveste de Cristina Preda




Trăiau odată, într-un sătuc mai apropiat decât ne putem imagina, două cățelușe pe nume Flora și Fauna, care aveau privilegiul de-a fi surori. Până mai ieri, erau împinse și lovite doar pentru simplul fapt că locuiau pe stradă, și nu ripostau niciodată, de teamă să nu rănească.



Însă, prin bunăvoința doamnei Lulu dobândiseră acum un cămin, un ospăț pe cinste, și înainte de toate, dragostea pe care o implorau de la fiecare trecător. La rândul lor, cățelușele își răsplăteau stăpâna, ghemuindu-se în brațele ei primitoare atunci când problemele nu își găseau rezolvarea. Flora se putea lăuda cu imensele buchete de lăcrămioare pe care i le aducea în fapt de seară, după o zi istovitoare în care colinda pajiștile la picior, și culegea floricele, în timp ce Fauna își hrănea semenii ponosiți cu lapte cald.



-Mă bucur că ești sora mea, și că împărtășim dragostea pentru natură! îi mărturisi într-un moment înduioșător Flora, trăgând în piept parfumul îmbietor al câtorva albăstrele.



Nu departe de acea zi, natura își schimbă năravul. Soarele părea să își dea arama pe față, voioșia copacilor bătea în retragere, iar frunze vestejite acoperiră florile mult îndrăgite ale Florei.



-Ce se petrece? întrebă aceasta, privind grozăvia prin perdeaua ferestrei.



-Nu îmi face plăcere s-o spun, dar cred că am pierdut noțiunea timpului, și toamna ne-a luat prin surprindere....își dădu cu părerea Fauna, încercând pe cât posibil să îndulcească amarul.



-Cum așa? Trebuie să fie o confuzie, trebuie să gândim pozitiv, pentru că vara este încă aici, și ne așteaptă la joacă! Hai!



Fauna nu îndrăzni să își contrazică sora, ba chiar îi încurajă decizia, urmând ritualul care consta în încălzirea laptelui și pregătirea fundițelor colorate pentru florile ce îi vor lumina ziua stăpânei.



-Suntem gata? se interesă entuziasmata Flora, înarmându-se cu câteva boluri și ornamente.



-De îndată! o asigură Fauna, poposind asupra unui vas cu lapte fierbinte.



Vorbă sfântă este aceea că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Cum ieșiră pe poartă, două frunze din copacul alăturat se lăsară păgubașe, alunecându-le pe boticuri, și spulberară mulțumirea sufletească a Florei, care mai avea doar un pas până la retragere.



-Să ne vedem de drum! Avem o mulțime de lucruri de făcut! o îmbărbătă Fauna, purtându-se ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. O vreme totul a fost bine și frumos. Flora își ajută surata să împartă bolurile cu lapte prietenilor devotați, ce își arătau recunoștința fluturându-și codițele, apoi le ascultă ofurile, și în cele din urmă, îi sfătui.



În ceasul despărțirii, tristețea năvăli din nou pe chipul ei:



-Viețuitoarele au nevoie de tine zi de zi, așa că, trebuie să îți continui misiunea, chiar dacă florile mele s-au supărat și au fugit. Stăpâna trebuie să aibă un motiv de mândrie!



-Ce tot spui acolo? Florile nu aveau de ce să se supere pe o ființă minunată, care le culege cu grijă, le împodobește, le vorbește și le dăruiește unei persoane dragi. Te-ai comportat exemplar cu ele, doar că, oricât am iubi-o, trebuie să recunoaștem că natura are capricii greu de înțeles.



-Crezi?



-În mod cert!



Chiar dacă vorbele de duh ale Faunei mai schimbară puțin starea de spirit a Florei, cea dintâi știa că este nevoie de ceva mai mult pentru ca sora ei să își recapete încrederea în sine. Cheia reușitei este un plan bine pus la punct. Dar ce se întâmplă atunci când nu ai nicio sursă de inspirație? Aștepți ca timpul să treacă pe lângă tine? Poate pentru unii trândăveala reprezintă salvarea, dar pentru încăpățânata Fauna, ba. Așa se face că, își conduse surata acasă, și sub pretextul că mai are câteva suflete de hrănit, se furișă până la copacul vecin, hotărâtă să îi ceară părerea.



-Bună ziua! Dați-mi voie să mă prezint: mă cheamă Fauna, și am o soră pe nume Flora. După cum probabil v-ați dat seama, ne leagă o imensă admirație pentru mediul înconjurător. Eu obișnuiesc să îmi ocrotesc semenii, iar ea, să culeagă flori, să le aducă în căsuță, să le ofere apă și lumină, și să le mângâie cu sensibilitatea glasului ei. Din păcate, toamna i-a smuls strălucirea din ochi atunci când a uscat petalele oricărei flori multicolore care nu se încadra în peisajul stins și cenușiu pe care a poruncit să îl aibă.



Auzind discursul emoționant al Faunei, copacului îi înotau crengile golașe în lacrimi, și cu un glas vlăguit, îi răspunse:



-Of, știu prin ce trece Flora, pentru că și eu tânjesc după zilele de vară în care verdele aprins ținea frunzele mele sub aripa lui protectoare. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem că și toamna are domnia ei, și ar fi nedrept să o alungăm. În plus, săvârșește o sumedenie de fapte bune, coace fructele, duce copiii la școală, bătătorește pământul pentru iarnă, și multe altele. Singurul lucru pe care i l-aș reproșa ar fi că îmi aruncă toate frunzele pe covorul ei brodat, fără să se uite în urmă. Măcar dacă le-aș putea ușura cumva căderea...



-Regret nespus! Nu am știut câtă suferință stă în inima unui copac, îl consolă Fauna, îmbrățișându-l.



Copacul blând își aplecă rămurelele în jurul mijlocului cățelușei, neștiind că este la o aruncătură de băț de a-și ajuta frunzele. Cei doi nu se dezmeticiră până ce o frunză mai îndrăzneață nu luă atitudine, și se rostogoli pe un vlăstar, amuzându-se copios.



-Ați văzut ce am văzut și eu? Frunzulița s-a dat de-a berbeleacul? se minună Fauna, cu ochii ieșiți din orbite.



-Nu, nu am băgat de seamă. Sunteți sigură? o interogă suspicios copacul, așteptând și el un semn.



Dar înainte ca aceasta să își folosească iar puterea de convingere, o altă frunză prinse curaj, și se răsuci pe o creangă înaintată în vârstă, plonjând pe sol dintr-o suflare.



-Hihi, m-am dat pe tobogan! Astăzi, natura s-a întors în copilărie! chicoti frunza ștrengăriță, executând piruete sub privirea tulburată a copacului.



-Și toate acestea, datorită gestului dumneavoastră nobil de a mă îmbrățișa. Spuneți-mi, ce ar putea face copacul acesta umil pentru a vă premia efortul?



-Mâna de ajutor se întinde întotdeauna necondiționat chiar dacă, deseori, prietenii simt nevoia de-a înapoia favoarea.



-Nu acceptăm refuzuri! Trebuie să existe ceva să putem face pentru tine. Sau ne consideri plăpânzi? îi reproșă printre rânduri una dintre frunze.



Dându-și seama că nu are sorți de izbândă în fața unei armate de soldați arămii în frunte cu un copac galant, Fauna își exprimă dorința de a-și înveseli sora, insistând asupra înlocuirii florilor cu ornamente.



-Din ce ne-ai povestit, dragostea surorii tale pentru flori este nemărginită, și ar fi păcat să îi îngreunezi sufletul cu ornamente artificiale care să îi amintească în fiecare clipă că vara a pierit. Am o idee! interveni frunza vorbăreață, făcând încă o piruetă.



Planul acesteia puse pe drumuri un munte de frunze și o cățelușă de-a dreptul îngăduitoare.



-Credeți că vom izbândi? oftă cu patos Fauna, cărând ultimul rând de surcele pe pajiștea de unde le veghea grijuliu copacul.



Adunaseră de pe ici, de pe colo, castane și rămurele care să compenseze lipsa culorilor, și mare le-a fost surpriza când au găsit în acestea aliați de nădejde, gata să contribuie la realizarea unei fapte nobile.



-Prea bine! Avem frunze, avem rămurele, avem castane...dar unde este fundița pe care ne-a dat-o cu inimă bună veverița? Ați rătăcit-o? constată alarmată cățelușa, neștiind încotro să o apuce.



-Calmați-vă, este la mine! Iertați-mă că nu v-am dat de știre, dar am vrut să o admir îndeaproape! se scuză gentilul copac, punând fundița lângă celelalte ornamente, acolo unde îi era locul. Fauna răsuflă ușurată, deși emoțiile în privința succesului nu se dădură niciun pas înapoi, iar în clipa decisivă, și anume, când frunzele își unduiră vârfurile, prinzându-se într-un buchet, nu putu să nu își pună lăbuța la ochi, tremurând ca un fulg de nea timid.



-Mă pot uita? întrebă ea după ce, preț de câteva secunde, nu s-au auzit decât șușotelile frunzelor.



1, 2, 3...Tadam! Când dădu ochii cu mănunchiul de frunze din fața ei, Fauna se grăbi să le complimenteze, spunându-le că hora naturii nu a fost nicicând mai unită.



Frunzulițele se îmbujorară, una mai mult, alta mai puțin, dar în ciuda acestui fapt, nu s-au desprins nicio secundă din strânsoare, demonstrând că prietenul la nevoie se cunoaște.



Veni rândul cățelușei să își îndeplinească menirea din acest plan, legând conștiincios frunzele cu fundița, și presărând printre ele micuțele castane brune. De asemenea, când isprăvi, primi urale:



-Felicitări! Sper ca sora dumneavoastră să aprecieze buchetul de frunze așa cum îl apreciază și pe cel de flori! Rămâneți cu bine! o salută copacul, mâhnit că nu poate vedea reacția Florei.



-Așa să fie! murmură Fauna, închinându-se câinește.



Ce a fost mai greu a trecut. Sau, cel puțin, așa își spunea cățelușa care ținea cu dinții de buchetul de dorințe adăpostite în frunzele tomnatice.



Era pentru a doua oară când bătea în poarta doamnei Lulu cu sfială. Încercase același sentiment când fusese anunțată că vor locui aici, și că vor avea în sfârșit un colțișor pe care să îl numească firesc acasă. Ciocăni de câteva ori cu boticul, iar atunci când își zări sora în prag, i se împleticiră lăbuțele.



-Unde ai fost până acum, Fauna? Te-am căutat și în gură de șarpe! o mustră Flora, cu inima în gât.



Înțelegându-se parcă din priviri, aceasta îi dădu buchetul splendid surorii sale, și astfel răscumpără fiecare moment de teamă pe care l-a trăit din pricina ei.



-Fantastic! Îți mulțumesc! se emoționă Flora, sărind în brațele Faunei, care avea impresia că trăiește un basm.



Din prag, le țintea cuminți ochii mari și albaștri ai doamnei Lulu, care croșeta de zor pentru anotimpul rece.



-Sunt norocoasă să vă am în preajma mea, suflete pure!



-Stăpână, cred că acest buchet vă revine de drept, fiindcă ne iubiți necondiționat! vru să îl dea mai departe Flora, cu aprobarea Faunei, bineînțeles.



Chiar dacă, de obicei, doamna Lulu accepta cadourile cu brațele deschise, de această dată, refuză categoric.



-Draga mea, buchetul de frunze reprezintă strădania surorii tale de-a te face să zâmbești! Datorită iubirii infinite pe care ți-o poartă, a mers până în pânzele albe pentru a-ți aduce fericirea la îndemână, și indiferent că este frig sau cald, nu va înceta să se zbată pentru tine!



Iar tu, cățelușă mărinimoasă, Fauna, ne-ai învățat că o zi câștigată este cea în care îți mulțumești aproapele! Te stimez și mă înclin înaintea ta!



Cele două ființe blănoase se cuibăriră la pieptul stăpânei lor, încurcând ghemul ale cărui fire, odată devenite plăpumioare, le vor ține de cald la iarnă. Totul este bine când se termină cu bine.


Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite