EU SUNT CEL MAI MIC PUIȘOR AL DOAMNEI VEVERIȚE ROZI - Ligia Vișoiu




Cine nu cunoaște chipul unei veverițe, vă rog să mă priviți pe mine!
Sunt numai cât un pumn de mare! Am o coadă stufoasă și cât corpul de lungă. Mai am doi ochi „ca de veveriță”, adică, vioi, inteligenți, care ți se pare că vorbesc.
Am și două moțuri la vârful urechilor, dar asta numai iarna, că vara dispar! De blăniță ce să vă spun? Vara e ruginie pe spate, albă pe pântece, iar iarna își schimbă culoarea în cenușiu.
Vreau să vă spun că acum e vreme bună și mă zbengui prin copacii din parcul de lângă școala voastră; la amiază, când voi ieșiți de la școală, dacă e căldură mare, sau plouă, stau acasă la mine, adică în cuibul meu, pregătit de părinții mei, doamna Rozi și veverițoiul Gelu!
Să știți că îmi place lumina soarelui și dacă mă iubiți, să veniți în parc, atunci când e frumos afară, să stăm de vorbă! Dar asta numai când e cald și numai ziua, că noaptea mă culc devreme, mă odihnesc.
Poate mă întrebați de ce sunt obosită, că eu nu am lecții de făcut ca voi?
Dacă nu alearg pe pământ, nu stau o clipă liniștită, mama mea, doamna Rozi, m-a învățat să-mi caut singură de mâncare, să-mi curăț singură blănița și să-mi spăl unghiile.
Știți ce mi-a spus: „Puișor!... ” O, am uitat să vă spun ce era mai important: că părinții mei m-au botezat Puișor, pentru că sunt o fetiță frumoasă și delicată, ca un puișor de găină. Să știți că sunt și cuminte, îmi ascult părinții și pe bunica mea, Babi!
Și iarăși am uitat să vă spun, că noi, familia veverițelor, facem parte din grupa rozătoarelor, roadem cu dinții din față, incisivi, se numesc: doi sus și doi jos! Ei cresc continuu, din această cauză, vouă vi se pare că nu se tocesc niciodată, poate  i-ați văzut și voi.
Dragii mei prieteni de toate vârstele! Să vă spun cum m-a învățat mama mea, doamna veveriță Rozi, să-mi fac toaleta! S-a așezat pe o ramură mai groasă de fag, acolo unde noi avem locuința, și a spus: uită-te la mine și fă și tu la fel!
Și doamna Rozi s-a folosit de gheare și dinți și a început să se ia la puricat, bucată cu bucată, toată blănița, până și coada și-a curățat-o!
Poate mă întrebați cum am făcut eu? Nu mi-a fost greu! Noi suntem gimnaste iscusite, ne putem îndoi, răsuci, ne întindem pe burtă și ne curățăm de praf, de părul mort, la fel ca voi, că și voi vă pieptănați și nu vă e greu!
Și asta fac în fiecare dimineață, după care ies din cuibușorul meu, cald și moale, ies la aer, și încep să fac exerciții pe crăcile fagului. Iar de găsesc vreo ghindă, o iau cu gheruțele dintre frunze, și dacă nu mi-e foame, alerg repede cu ea în cămara cu provizii, ce este în apropierea culcușului de dormit, și o depozitez!
Acum, pentru mine e ora de stat în interior, pentru că soarele arde prea tare și mi-e teamă să nu fac insolație. La revedere, dragii mei prieteni de toate vârstele, și nu uitați că mă numesc Puișor, așa să mă strigați și să nu mă confundați cu verișoara mea, Mariana!

Din primul număr al revistei Regatul Cuvintelor

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite