Lansarea proiectului „Lecturile Regatul Cuvintelor” și a revistei pentru copii „Regatul Cuvintelor”




Luni, 16 aprilie 2018, de la ora 18.00, la Biblioteca Națională a României va avea loc lansarea proiectului „Lecturile Regatul Cuvintelor” și a revistei pentru copii „Regatul Cuvintelor”.

Desfășurat pe parcursul a 12 luni, proiectul „Lecturile Regatul Cuvintelor” își propune dezvoltarea abilităților de lectură ale copiilor cu vârste între 7-14 ani, încurajarea interesului pentru lectura de plăcere – formarea unor competențe prin care copilul să distingă singur ce şi când să citească; stimularea gustului pentru lecturi cât mai variate; redescoperirea plăcerii cititului în familie, prin implicarea părinților în activitățile proiectului; detectarea și încurajarea aptitudinilor literare ale elevilor talentaţi, în vederea participării lor la concursurile de creație literară; organizarea unor întâlniri cu personalităţi ale culturii şi literaturii române – întâlniri cu scriitori, dar și cu ilustratori, bibliotecari, tipografi, editori, storytelleri etc.

Moderator: scriitorul Petre Crăciun, laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor din România (USR) – Secțiunea Literatură pentru copii, membru al USR – Filiala Literatură pentru copii și tineret, autor a 20 de cărți pentru copii, director al revistei „Regatul Cuvintelor”.

Prima activitate a proiectului „Lecturile Regatul Cuvintelor”, desfășurată în 16 aprilie 2018, oferă publicului șansa întâlnirii cu Petre Crăciun și invitații săi, prezenți în sumarul numărului inaugural al revistei „Regatul Cuvintelor”: Mihai Șora, Alex Ștefănescu, Ana Blandiana, Alexandru Mironov, Horia Gârbea, Carmen Tiderle, Simona Preda, Adriana Ene, Dan Lungu, Sînziana Popescu, Stelian Țurlea, Laura Frunză, precum și cu alți scriitori ai Filialei Literatură copii și tineret a USR, copii cu preocupări literare.

Invitatul de onoare este domnul Mihai Șora, căruia îi este dedicată, în cadrul revistei, rubrica „Universul (lui) Mihai Șora”.

La eveniment vor mai participa artistul plastic Anca Smărăndache – ilustrator de cărți pentru copii – și pictorul ieșean, de numai 12 ani, David Alexandru.

Cu o apariție trimestrială, revista ilustrată „Regatul Cuvintelor” are un profil cultural-educativ și se adresează copiilor (7-1 4 ani) din România și din afara granițelor. Revista este publicată de Editura Zorio; are 64 de pagini, color, format A4.
Regatul Cuvintelor” oferă 28 de pagini de literatură scrisă de adulți (din cele 64) și cinci pagini care sunt rodul activității literare a copiilor (rubrica „Dimineața cuvintelor”).
„Regatul Cuvintelor” este mai mult decât o publicație literară, rubricile sale vorbind de la sine: „Poezie”, „Proză”, „Cărți în lucru”, „Ilustratori”, „Copilăria scriitorilor”, „Reviste pentru copiii de altădată”, „Evenimente editoriale”, „Portret” (copii talentați), „Idei pentru părinți și copii”, „Emisiuni pentru copii”, „Concursuri de creație”, „Diversitate”, „Proiecte”, „Personajele copilăriei”, „Timpul jocului”, „Știință”, „Filme”, „Destinații”, „Locuri de vis” și – nici nu se putea altfel – „Recomandări de lectură”.

Petre Crăciun, președintele juriului național al Concursului de creație literară „Tinere condeie”, organizat de Ministerul educației din anul 1967: „Sutele de întâlniri pe care le-am avut cu copiii din România, din Republica Moldova sau din Diaspora, în calitatea mea de scriitor de literatură pentru copii, mi-au arătat câtă nevoie este de o revistă cu acest profil. «Regatul Cuvintelor» adună într-un proiect unic personalități de primă linie ale culturii române, care ne oferă creațiile lor pentru copii sau ne vorbesc despre copilărie. Revista valorifică experiența mea de director al portalului «Literatură copii» (www.literaturacopii.ro), proiect care îmi este foarte drag și care ne va însoți și de aici înainte pe acest drum. Portalul m-a ajutat să cunosc oameni minunați, care scriu pentru copii. Și să cunosc copii de excepție, pentru care am creat rubrica «Micul scriitor»”.

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite