MARŢIENII, de Alexandru Mironov (Generația viitorului)




Într-un apartament de bloc din oraşul Cluj-Napoca a apărut de curând un marţian. De fapt, aşa l-am numit eu, micuţul este deocamdată cetăţean român terestru, mama lui l-a adus pe această lume acum câteva luni dar eu, la bună înţelegere cu tatăl lui, fizician-astronom, am stabilit că pământeanul nou-nouţ va face parte din generaţia celor ce se pregătesc să plece spre Marte. Marte, Planeta Roşie, aşa cum o numesc astronomii, datorita desrturilor rosiatice care o acopera.. Generaţia pământenilor-marţieni din care faceţi parte şi voi, cititorii acestei reviste, pe care ii rog sa ma creada pe cuvant: călătoria spre Marte va începe curând (cel mai tarziu in anul 2030) iar „marţianul” despere care vă vorbesc, atunci când va fi în şcoala primară, va învăţa Geografia planetei Marte cam prin clasa a patra. Va învăţa nu doar doar geografia ţinuturilor în care unii dintre voi vor locui ci şi tehnici de supravieţuire sub cupolele transparente ale viitoarelor oraşe marţiene, sau în grotele construite sub scoarţă, pe lângă lacurile şi gheţarii submarţieni. Iar voi, marţienii din Viitor, veţi şti să conduceţi vehiculele de teren amarţiene, să le reparaţi la nevoie, inclusiv hiperloop-ul marţian, ternul circulând pe sub scoarţa planetei cu viteze de sute de kilometri pe oră. Veţi învăţa să cultivaţi legume, poate şi fructe în serele alimentate cu apa marţiană şi energia firavelor raze ale Soarelui (Marte e mai departe de Soare decât Terra), la care se va adăuga energia din adâncul planetei. Veţi fi comandanţi peste armate de roboţi, pe suprafaţa şi sub scoarţa planetei, din spaţiul cosmic înconjurător şi veţi scormoni mineralele celor doi sateliţi marţiei, Phobos şi Deimos.
Dar mai ales veţi veţi avea de împlinit două gigantice misiuni pentru veacul următor: transportul sigur şi ieftin pe ruta Terra – Marte şi pregătirea Planetei Roşii pentru acţiunea numită terraformare, care înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât „dotarea” cu o atmosferă în care să poată respira liber urmaşii noştri din veacul XXII. Veacul în care, cred eu, peste un milion de pământeni vor deveni locuitori de drept ai vecinei noastre de Sistem Solar. Drum bun, marțieni!...




Din nr. 1 al revistei Regatul Cuvintelor

Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Revista Regatul Cuvintelor

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite