De la ”Proiectul Nim”, la ”Experimentul Gozo” (cimpanzeul care devine om), de Petre Crăciun - VIDEO




Pentru ca ideea mea din volumul ”Când cimpanzeul devine om” (citeste aici) să nu vi se pară excentrică, am să povestesc despre un experiment.


S-a petrecut în anii 70, pus în practică de cercetătorii de la Universitatea din Columbia. Aceștia au luat un cimpanzeu pui și l-au numit Nim Chimpsky, cu trimitere la Noam Chomsky, lingvistul a cărui teorie spunea că limbajul este caracteristic oamenilor şi este un proces al creşterii, nu al învăţării.


”Proiectul Nim”, coordonat de profesorul Herbert Terrace, dorea să arate dacă limbajul este înnăscut și dacă cimpanzeii, crescuți printre copii, pot să folosească gramatica pentru a forma propoziţii dacă erau învăţaţi limbajul semnelor.


Nim a căpătat două mame surogat: pe Stephanie LaFarge și pe Laura Ann Petitto. A crescut printre copii, dar nu au mers pe același drum.


După mulți ani, în 2011, experimentul a fost repovestit într-un documentar realizat de BBC, numit „Project Nim" (Proiectul Nim) și regizat de James Marsh.


Au fost folosite toate materialele din arhivă, fotografii şi interviuri cu cei care au avut grijă de Nim pe perioada studiului.


Cei care au participat la studiu au povestit despre Nim și despre limitele sale.


James Marsh a declarat după terminarea filmului: „Nim se poartă într-un fel care este normal pentru un cimpanzeu, dar el este într-o lume a oamenilor. Este în contextul greşit şi asta este drama lui," „Nim are natura unui cimpanzeu şi aceasta este o latură extrem de puternică a vieţii lui. Ceea ce oamenii de ştiinţă au încercat să facă a fost să îi blocheze natura şi rezultatele se văd în documentar."


Nim nu a putut vorbi, așa cum sperau inițiatorii proiectului. Oricum, experimentul era unul străin de voința lui Nim...


Personajul romanului meu, cimpanzeul Gozo Pann, își dorește cu tărie să devină om, singura șansă de a scăpa din captivitate. Și reușește, nu grație lui Charles Darwin, așa cum credea, ci principiului divin, numit de mine Steaua Începutului. Iată de ce, ”Experimentul Gozo” este unul cu deznodământ fericit. Evident, în romanul meu, pe care vă invit să-l citiți.


Lansarea va avea loc la Târgul Gaudeamus, duminică, 26 noiembrie, ora 12.00, la Bursa de contacte de la nivelul 3.20 (lângă secretariatul Gaudeamus).



Petre Crăciun




Filmul documentar - Full







Despre noi

Portofoliu

Redactie

Companie

Campanii

Contact

Noutati editoriale

Scriitori

Literatura populara

Personaje indragite

Eveniment

Micul scriitor

Proza

Editura Zorio

Editorial

Video - Audio

Poezii

Personalitati literare

Carti online

Educatie

Cartea care imi place

Teatru radiofonic

Limba romana

Este parerea mea

Literatura clasica - proza

Literatura clasica - poezie

Formular de contact

Trimite